Paul Krugman: Mi-e teamă că ne aflăm în etapele timpurii ale celei de-a treia depresiuni economice - Stiri - AZafaceri.ro

Economia mondială se află în primele faze ale celei de-a treia depresiuni cu care s-a confruntat omenirea, crede laureatul premiului Nobel, Paul Krugman, într-un editorial publicat de New York Times. Reputatul economist acuză „ortodoxia bugetară“ de care dau dovadă în special liderii europeni şi care nu va servi decât la intrarea economiei mondiale într-un lung proces de deflaţie. „Recesiunile sunt comune; depresiunile sunt rare. Din câte ştiu eu, au existat doar două perioade care au fost descrise drept depresiuni: anii de deflaţie şi de instabilitate care au urmat Panicii din 1873, şi anii de şomaj în masă, care au urmat crizei financiare din 1929-1931“, scrie Krugman. El reaminteşte că nici Lunga Depresiune din secolul XIX şi nici Marea Depresiune din secolul XX nu au fost marcate de un declin economic permanent, ci, din contră, au existat în ambele cazuri perioade de creştere - după care au urmat noi căderi. „Mă tem că ne aflăm acum în etapele timpurii ale celei de-a treia depresiuni. Va semăna, probabil, mai degrabă cu Lunga Depresiune decât cu Marea Depresiune, mult mai severă. Dar costul - suportat de economiile lumii şi, în cele din urmă, de milioane de vieţi ruinate de lipsa locurilor de muncă - va fi imens“, crede Paul Krugman. „Obsesia inflaţiei“ El subliniază că a treia depresiune va reprezenta un eşec al politicii, pe fondul „obsesiei“ inflaţiei care bântuie guvernele din întreaga lume, determinându-le să predice măsuri de austeritate. „În 2008 şi în 2009 se pare că am tras lecţiile necesare din istorie. Spre deosebire de predecesorii lor, care au majorat rata dobânzii în faţa crizei financiare, liderii actuali ai Federal Reserve şi Băncii Centrale Europene au redus drastic ratele şi au sprijinit piaţa creditării. Spre deosebire de guvernele din trecut, care au încercat să-şi echilibreze bugetele în faţa unor economii în declin, guvernele actuale au permis majorarea deficitelor. Politici mai bune au permis lumii să evite un colaps complet“, iar recesiunea adusă de criza financiară părea că s-a încheiat vara trecută, spune economistul american. „Dar istoricii viitorului ne vor spune că nu acesta a fost sfârşitul celei de-a treia depresiuni, la fel cum relansarea economică începută în 1933 nu a fost finalul Marii Depresiuni“, notează el, argumentând că şomajul, şi în special cel pe termen lung, rămâne foarte ridicat şi nu există nici un semn de îmbunătăţire. Capcana deflaţionistă El crede că atât Statele Unite, cât şi Europa sunt gata să cadă în capcana deflaţionistă care a caracterizat economia Japoniei în anii '90. „În faţa acestui tablou sumbru, te-ai aştepta ca decidenţii politici să-şi dea seama că nu au făcut suficient pentru a susţine relansarea. Dar nu: în decursul ultimelor luni a existat o uluitoare revenire a banilor scumpi şi a ortodoxiei bugetelor echilibrate“, continuă reputatul economist. În prezent, renaşterea acestei religii vechi este vizibilă în Europa, unde liderii par să-şi construiască argumentele „din discursurile complete ale lui Herbert Hoover“ (preşedintele SUA în perioada 1929-1933, care a ales şi el calea austerităţii bugetare, când părea că economia dă semne de redresare), susţinând că reducerea cheltuielilor guvernamentale şi majorarea taxelor vor restabili încrederea mediului de afaceri. Cazul Greciei şi efectele austerităţii asupra pieţelor financiare Nici America nu procedează mai corect, spune Krugman, care adaugă că, deşi Fed Reserve pare conştientă de riscul deflaţionist, nu face nimic în acest sens. „Administraţia Obama înţelege pericolul unei austerităţi financiare premature - dar din cauză că republicanii şi democraţii conservatori din Congres nu vor aproba ajutoare suplimentare pentru guvernele statelor federale, austeritatea se instalează, sub forma reducerilor bugetare la nivelul statelor şi al administraţiei locale“. Această turnură negativă a politicilor economice este argumentată de linia dură a adepţilor austerităţii bugetare prin problemele cu care se confruntă Grecia. „Este adevărat că investitorii în bonduri s-au îndreptat împotriva guvernelor cu deficite incomode. Dar nu există nici o dovadă că o austeritate fiscală pe termen scurt, pe fondul unei economii în depresiune, restabileşte încrederea investitorilor. Din contră: Grecia a fost de acord să impună o austeritate dură, doar pentru a se trezi că riscul asociat datoriei sale a crescut şi mai mult; Irlanda a impus reduceri drastice în sectorul public, doar pentru a fi tratată de pieţe drept un risc mai mare decât Spania“, explică laureatul premiului Nobel. Cine va plăti preţul acestui triumf al ortodoxiei? Una dintre concluziile sale este că pieţele financiare înţeleg ceea ce decidenţii politici par să nu înţeleagă: reducerea cheltuielilor în mijlocul unei depresiuni, adâncind astfel căderea şi pavând calea spre deflaţie, este echivalentul unui proces de autodistrugere. „Este vorba despre victoria unei ortodoxii care are puţine în comun cu analizele raţionale şi care are ca principală doctrină, a cărei principală dogmă este impunerea suferinţei asupra altor oameni, modul în care demonstrezi capacitatea de a conduce în vremuri grele“. „Şi cine va plăti preţul acestui triumf al ortodoxiei? Răspunsul este - zeci de milioane de muncitori fără joburi, care vor rămâne în şomaj ani de zile, iar unii dintre ei nu vor mai munci niciodată“.