CIRCUIT 2013 PERU & NAZCA & AMAZON – BOLIVIA - DAL TRAVEL - AZafaceri.ro

DAL TRAVEL

CIRCUIT 2013 PERU & NAZCA & AMAZON – BOLIVIA

Producător: dal travel | Adăugat: Miercuri, 20 Martie 2013
CIRCUIT 2013 PERU & NAZCA & AMAZON – BOLIVIA
1/2
CIRCUIT 2013 PERU & NAZCA & AMAZON – BOLIVIA



Va invitam sa traiti o experienta de cunoastere „andina” unica, pasind pe urmele enigmaticei civilizatii Tiahuanacao, sa descoperiti comorile incredibile lasate de civilizatia imperiului Inca, viata populatiei quechua si ayamara, misterele “liniilor” gigantice de la Nazca, fascinantul univers al Amazonului, lacul sacru Titicaca, singurul lac navigabil aflat la cea mai mare altitudine din lume, spectaculoasa Vale a Lunii precum si “cea mai inalta capitala din lume”, La Paz din Bolivia.

Perioada: 02.11 – 17.11.2013

ZIUA 1 / 02.11.2013: BUCURESTI – LIMA
Intalnire cu conducatorul de grup la Aeroportul International Henri Coanda, la ora 04:00. Plecare spre Amsterdam cu zborul companiei KL 1372 (06:00 / 08:05) si mai departe spre Lima cu zborul KL 743 (12:25 / 19:10). Sosire in Lima, capitala si cel mai mare oras din Peru, important centru comercial, financiar, industrial si cultural al tarii care se intinde pe malurile raurilor Lurin, Chillon si Rimac, in partea de vest a tarii, aproape de portul Xallao de la Oceanul Pacific. Transfer si cazare la Hotel Casa Andina Select 4* (sau similar).
ZIUA 2 / 03.11.2013: LIMA – PARASCAS – NAZCA
Plecare matinala, cu mic dejun la pachet, catre peninsula Paracas pentru a face o excursie cu salupa in Insulele Ballestas din Rezervatia Naturala Parascas, un Galapagos in miniatura, unde vom putea vedea lei de mare, pelicani, cormorani cu picioare rosii, pinguini Humboldt si pasari marine, cunoscut fiind faptul ca aici traiesc peste 200 de specii de pasari. Intoarcere cu barca din care vom putea vedea “Candelabrul”, un desen enigmatic urias, care ne va trimite cu gandul la desenele de la Nazca, urmatoarea noastra destinatie. Dupa-amiaza, transfer la aeroportul din Nazca pentru un zbor de 45 minute deasupra enigmaticelor “Linii”, schite enorme de animale, pasari si figuri geometrice, care continua sa dainuie gravate in desert si care nu pot fi vazute decat de la inaltime. Cina si cazare la Hotel Casa Andina 3* (sau similar).
ZIUA 3 / 04.11.2013: NAZCA – AREQUIPA
Mic dejun. Plecare cu autocarul spre Arequipa, supranumit “orasul alb”, strabatand o regiune deosebit de pitoreasca, cu vai largi si zone desertice de-a lungul coastei Pacificului. Sosire la Arequipa, cina si cazare la Hotel Casa Andina 3* (sau similar).
ZIUA 4 / 05.11.2013: AREQUIPA – PUNO
Mic dejun. Dimineata vom vizita Manastirea Santa Catalina, un “mic orasel” construit in sec. al XVII-lea, deschis publicului abia in anul 1970, dupa ce a fost inchis pentru o perioada de aprox. 400 de ani. Vom continua cu un tur panoramic de oras, care include Plaza de Armas, Biserica Iezuita “Compania”, cu frumoasa ei capela, Biserica San Francisco si cartierele tipice Cayma si Yanahuara, de unde se poate admira o frumoasa panorama a vulcanului Misti. Dupa-amiaza, vom pleca spre Puno, localitate aflata pe malul lacului Titicaca. Sosire la Puno, cina si cazare la Hotel Casa Andina Tikarani 3* (sau similar).
ZIUA 5 / 06.11.2013: PUNO – COPACABANA – INSULA SOARELUI – LA PAZ
Mic dejun. Astazi ne vom indrepta spre Bolivia, traseul trecand prin Chucuito, unde vom vizita templul fertilitatii numit Inca Ullo, unde vom avea prilejul de a vedea sculpturi in piatra sub forma de falus uman. Pe parcursul drumului spre frontiera cu Bolivia, vom mai vizita satele Juli si Pomata, cunoscute prin templele lor. Dupa indeplinirea formalitatilor de trecere a frontierei, vom traversa podul international dintre Peru si Bolivia, traseul continuand prin nemarginitele intinderi ale colinelor boliviene strajuite de varfurile maiestuoase ale Cordilierilor. Pe parcurs vom vizita Copacabana, localitatea de la care a fost “imprumutat” numele celei mai renumite plaje din Rio de Janeiro, localitate care in afara faptului ca se afla situata intr-o frumoasa zona geografica este si un important centru de pelerinaj religios, unde se pastreaza vie cultura stramosilor Aymaras. Statuia Fecioarei din Copacabana este icoana cea mai venerata din intreaga America de Sud. Deplasare cu barca cu motor pentru vizitarea Insulei Soarelui, situata la o ora distanta de Copacabana, cea mai mare din intregul arhipelag. Pe insula se afla numeroase vestigii arheologice precum Templul Pilkokaina, Scara Sfanta si Labirintul Chicana. Dejun. Intoarcere in Copacabana si continuarea calatoriei spre La Paz, capitala guvernamentala a Boliviei, “cel mai inalt oras din lume”, fiind situat la o altitudine de 3.660 m. Orasul a fost fondat in anul 1548 de catre spaniolul Alonso de Mendoza, primul nume dat orasului fiind “La Ciudad de Nuestra Senora de La Paz”, pentru a celebra sfarsitul Razboiului Civil din Peru. Cazare la Hotel Ritz 5* (sau similar).
ZIUA 6 / 07.11.2013: LA PAZ
Mic dejun. Dimineata vom vizita cea mai inalta capitala din lume, adapostita in peisajul dramatic al muntilor, sub forma unui amfiteatru, in cavitatea unui stravechi crater, imprejmuit de un grandios arc montan, unde se remarca Masivul Illimani, acoperit de ghetari. Vom vizita centrul orasului unde vom admira Piata Murillo in care se gaseste Palatul Guvernului si Palatul Prezidential, vom vizita biserica Sf. Francisc si Calle de la Brujas cunoscuta sub denumirea de “Targul vrajitoarelor”. Dejun la Restaurantul “Tipico”, dupa care vom face o incursiune in partea sudica a orasului, in Valea Lunii, unde vom intalni un peisaj similar cu cel de pe luna, format in decursul timpului prin eroziune. Valea Lunii a fost descoperita de catre celebrul astronaut Neil Armstrong, primul om care a pus piciorul pe luna si care, aflat in vizita in La Paz a fost impresionat de asemanarea peisajului cu cel selenar. Intoarcere la hotel pentru cina si cazare.
ZIUA 7 / 08.11.2013: LA PAZ – TIAWANAKU – LACUL TITICACA – PUNO
Mic dejun. Astazi ne vom intoarce cu autocarul in Peru, traseul trecand prin Tiawanacu, o asezare mare pre-inca, centru al culturii antice Tiawanaku, considerata capitala arheologica a Boliviei. Vizitam piata principala, templele si faimoasa “Puerta del Sol”. Continuam deplasarea spre Peru, pe parcurs avand sansa de a vizita pitoreasca piata taraneasca din localitatea Desaguadero. Dupa-amiaza vom sosi la Puno, de unde vom porni intr-o inedita croaziera pe lacul sacru Titicaca, singurul lac navigabil aflat la cea mai mare altitudine din lume, pentru a admira insulele plutitoare populate de tribul Uros Indians. Aceste stravechi asezari ale locuitorilor lacului, cunoscuti si sub denumirea de “tribul apei”, sunt in realitate insule artificiale, construite dintr-o specie de trestie numita “totora” din care acestia isi confectioneaza atat casele cat si barcile. Dupa ce vom parasi legendarul lac, ne vom indrepta pentru cina si cazare la Hotel Casa Andina Private Collection 4* (sau similar).
ZIUA 8 / 09.11. 2013: PUNO – SILUSTANI – CUSCO
Mic dejun. Dimineata devreme, vom pleca cu autocarul catre Cusco, calatorie care ne va purta peste piscuri si vai situate la altitudini de peste 4.300 m. Vom face o oprire pentru vizitarea faimoaselor Chullpas de Sillustani, morminte in piatra, de forma cilindrica, construite de populatia Aymaras pentru a-si inmormanta persoanele de rang inalt. Frumusetea locului este amplificata de laguna Umayo, unde putem avea sansa de a vedea exemplare rare ale faunei locale. Traseul continua pana la punctul cel mai inalt, La Raya, pe parcurs facand o oprire la Raqchi, unde vom vizita un sanctuar Inca, o constructie spectaculoasa dedicata marelui zeu Inca Wiracocha, constructia dominata de un mare perete central, a carei baza din piatra este o mostra de fina arhitectura inca. Dejun bufet la Restaurantul Felliphon. In continuarea zilei vom ajunge in Andahuaylillas, unde vom vizita biserica San Pedro de Andahuaylillas, cunoscuta si sub numele de Capela Sixtina a Americii, datorita superbului plafon decorat cu aur. Ne vom indrepta apoi spre Cusco unde ne vom caza la Hotel Casa Andina Koricancha 3* (sau similar).
ZIUA 09 / 10.11.2013: CUSCO
Mic dejun. Tur panoramic al centrului Imperiului Incas, prilej cu care vom admira frumoasele cladiri coloniale din Piata Mare, Catedrala si Templul Soarelui numit Korikancha. In continuarea zilei ne vom deplasa in afara orasului pentru a vedea complexele arhitectonice Inca: Fortul Puca Pucara, Kenko, un templu incas cunoscut pentru altarul de sacrificii, un masiv bloc de piatra sculptat in forme misterioase, Tambomachay, baia incasilor, precum si impresionanta fortareata de la Sacsayhuanam, constructie asezata strategic pe o colina, pentru a proteja orasul, astazi un frumos loc de belvedere. Cina si cazare.
ZIUA 10 / 11.11.2013: CUSCO – VALLE SAGRADO DE LOS INCAS – CUSCO
Mic dejun. Excursie in “Valea Sacra a Incasilor”, strabatuta de raul Rio Urubamba, afluent al Amazonului, unde vom vizita satul Pisac, in biserica caruia se celebreaza slujba de duminica in limba quecha. Pisac este cunoscut datorita admirabilelor terase in piatra care coboara de-a lungul versantilor Sierrei, pentru Piata Indiana si targul duminical al localnicilor. Dejun bufet la un restaurant local. Dupa-amiaza vom continua cu deplasarea spre satele Calca si Urubamba, dupa care vom ajunge la situl arheologic numit “Centrul agricol si militar Ollantaytambo”, construit sub forma unor terase suprapuse, pentru a se proteja de invazia populatiilor venite din jungla. Aici vom avea ocazia sa parcurgem stradutele satului si sa ne imaginam cum a fost odinioara acest centru militar, religios si cultural al imperiului Inca. Intoarcere la Cusco. Cazare.
ZIUA 11 / 12.11.2013: CUSCO – AGUAS CALLENTES – MACHU PICCHU – CUSCO
Mic dejun matinal. Transfer la gara si plecare intr-o calatorie de aprox. 3 ore cu trenul spre faimoasa cetate Machu Picchu, cunoscut sub denumirea de “Orasul Pierdut al Incasilor”. Calatoria este un adevarat spectacol in sine. Lasam in urma Valea Cusco, coboram in Valea Sacra traversand in continuare peisajele salbatice ale inaltei Vai Urubamba printre abisuri spectaculoase pline de vegetatie. Se ajunge pana la statia Aguas Callentes, dupa care deplasarea continua pe un drum serpuit de 30 minute cu microbuze speciale, pana la incredibila asezare de la Machu Picchu. Orasul in stanca al incasilor este considerat o minune arhitecturala si o sursa permanenta de mistere si ipoteze, care si astazi reprezinta una dintre marile atractii si curiozitati ale planetei, declarata oficial una dintre cele ”7 minuni ale lumii moderne”. Extraordinarele ruine precolumbiene ale “Orasului Pierdut al Incasilor” care se intind pe o suprafata de 18 kmp si care reprezinta constructiile terasate de odinioara legate intre ele prin aprox. 3.000 de trepte sunt situate intr-o zona muntoasa, intre doua varfuri, la circa 80 km nord-vest de Cusco. Vizita include un tur ghidat al cetatii, prilej cu care vom vizita Piata Principala, Turnul Circular, Ceasul Solar, Camerele Regale, Templul celor Trei Ferestre, etc. Dejun la Restaurantul “Indianul Fericit”. Intoarcere la Cusco cu trenul, transfer la hotel si cazare.
ZIUA 12 / 13.11.2013: CUSCO – PUERTO MALDONADO – WASAI TAMBOPATA
Mic dejun. Transfer la aeroport pentru zborul spre Puerto Maldonado. Dupa sosire, transfer in portul de unde incepe aventura noastra amazoniana, prilej cu care vom lua contact cu cea mai mare rezervatie naturala din lume, cu universul amazonian, din care face parte si Wasai Maldonado Ecolodge, unde ne vom caza. O salupa ne va transporta pe raul Tambopada, intr-o calatorie de aprox. 3 ore, in timpul careia vom putea vedea pasari, mamifere si pesti uriasi care brazdeaza suprafata apei si vom putea auzi strigatele stridente ale salbaticiunilor din padure. Dejun la pachet. Sosire si cazare la Wasai Tambopata Lodge. Dupa o pauza de odihna, pentru a evita caldura amiezii, vom porni intr-o scurta calatorie pentru a observa si auzi o serie de animale si insecte nocturne. Intoarcere la lodge pentru cina si cazare.
ZIUA 13 / 14.11.2013: WASAI TAMBOPATA
Dupa o trezire foarte matinala (ora 04:30), servim o cafea usoara sau un ceai de mate, dupa care vom porni intr-o calatorie de aprox. 40 de minute in amonte, pana la Collpa de Guacamayos de El Chunco, in Parcul National Bahuaja-Sonene. Cu acest prilej ne vom bucura de minunatul peisaj in care vom patrunde si de fauna din jungla de la izvoarele raului Tambopata. Daca vremea va fi favorabila, vom putea admira un spectacol unic oferit de sutele de papagali multicolori, care se agata de malul abrupt si argilos al raului in cautarea hranei. Pe la jumatatea diminetii ne intoarcem la lodge pentru micul dejun si odihna. In jurul orei 11:00 vom traversa raul cu barca, pentru a admira Cascada del Gato si pentru a ne bucura de o baie racoritoare in acest “jacuzzi natural”. Dupa dejun vom “marsalui” prin jungla pentru a vedea plantele si arborii medicinali specifici zonei. La asfintit, vom face o incursiune cu barca in cautarea caimanilor. Cina si cazare.
ZIUA 14 / 15.11.2013: WASAI TAMBOPATA – PUERTO MALDONADO – LIMA
Mic dejun. Astazi vom reface drumul de la venire pana la Puerto Maldonado, de unde vom fi transferati la aeroport pentru zborul spre Lima (via Cusco). Sosire la Lima, supranumit “orasul regilor”, fondat de Francisco Pizzaro in anul 1535, metropola care s-a extins pe zone largi de desert si pe numeroase vai, fiind considerat orasul cu cel mai mare teritoriu desertic, dupa Cairo. Tur panoramic de oras care incepe cu Centrul Istoric in care vom vedea: Piata Mare, Plaza de Armas intrata in Patrimoniul Mondial UNESCO, cu Palatul Guvernului, Primaria, Palatul Arhiepiscopal, Piata San Martin, Catedrala si Biserica San Francisco, renovata dupa numeroase catastrofe naturale. Turul continua in Lima moderna cu cartierele rezidentiale si comerciale, cu San Isidoro - Parcul Olivar, Miraflores - Parcul central si Parcul Iubirii, care are un mic amfiteatru si un bun punct de belvedere catre ocean. Cina la Restaurantul Mango’s. Cazare la Hotel Casa Andina Select 4* (sau similar).
ZIUA 15 / 16.11.2013: LIMA – AMSTERDAM – BUCURESTI
Mic dejun. Dimineata vom vizita Muzeul de Antropologie si Arheologie, unde vom putea admira cea mai completa colectie de obiecte de imbracaminte, ceramica si podoabe din cultura Chavin, Nazca, Paracas si Mochica. Palatul care adaposteste muzeul este fosta resedinta a cunoscutului revolutionar Simon Bolivar. Dejun la un restaurant tipic local. In continuarea zilei, vom vizita Muzeul Aurului, colectia particulara Miguel Mujica, care contine piese originale si copii ale unor piese din aur din perioada pre-inca, in special din cultura Mochica, Chimu si Nasca si apoi Muzeul Armelor, care detine piese din sec. al XVI-lea. Transfer la aeroport pentru plecarea spre Amsterdam cu compania KLM, zbor KL 744 (21:15 / 15:30).
ZIUA 16 / 17.11.2013: AMSTERDAM – BUCURESTI
Sosire la Amsterdam la ora 15:30 de unde plecam spre Bucuresti cu zborul KL 1379 (20:45 / 00:30).

Tarif: 795 EURO + 2.795 USD / loc in dubla; Supliment single: 600 USD
(tarif valabil pentru un grup minim de 25 turisti; pentru 20 - 24 de turisti, tarifele se majoreaza cu 85 euro/pers.; pentru mai putini de 20 turisti, tariful se recalculeaza)

TARIFUL INCLUDE:
- transport intercontinental cu avionul pe rutele Bucuresti – Amsterdam – Lima si Lima – Amsterdam – Bucuresti
- transport continental cu avionul pe rutele: Cusco – Puerto Maldonado si Puerto Maldonado – Lima;
- zbor deasupra “liniilor” de la Nazca;
- transport cu autocar / microbuz in timpul vizitelor si transferurilor
- transport cu autocar colector pe ruta Cusco – Puno si Puno – Copacabana
- transport cu trenul backpackers pe ruta: Cusco – Aguas Callentes – Cusco
- transport cu vaporas: Parascas – Insulele Ballestas – Parascas, Puerto Maldonado – Wasai Tambopata – Puerto Maldonado, Lacul Titicaca, Copacabana – Insula Soarelui
- 14 nopti cazare in hoteluri de 3*, 4*, 5* si lodge in jungla
- demipensiune si pensiune completa, conform program
- transferurile, tururile mentionate in program
- taxele de intrare la obiectivele mentionate in program
- ghizi locali si conducator de grup din partea agentiei
- asigurare in caz de insolvabilitate / faliment al agentiei de turism

TARIFUL NU INCLUDE:
- taxele de aeroport si securitate pentru zborurile intercontinentale: aprox. 495 euro/pers. care se platesc o data cu excursia (pot fi modificate de companiile aeriene, valoarea exacta fiind cunoscuta la data emiterii biletelor de avion)
- taxa de intrare la al doilea nivel de la Machu Picchu
- taxele de aeroport locale de aprox. 40 usd/pers. (se achita la fata locului)
- taxa de viza pentru Bolivia: 360 bolivianos (aprox. 55 usd/pers., se achita la fata locului )
- taxe de iesire de pe aeroporturi, in cazul in care se aplica
- alte servicii suplimentare decat cele mentionate, cheltuieli personale, bauturi, etc.
- bacsisuri: 60 usd pt. ghizi si soferi nu si pt. bagajisti (care se achita conducatorului de grup cel tarziu la sosirea in Lima)
- excursiile optionale (tarifele excursiilor optionale sunt valabile pentru minim 20 de participanti)
- asigurarea medicala obligatorie
- asigurarea storno (agentia recomanda incheierea unei asigurari storno)

ACTE NECESARE:
- pasaport valabil inca 6 luni de la data intoarcerii din calatorie
- pentru viza de Bolivia, care se obtine in Peru, turistii trebuie sa aiba asupra lor: 2 fotografii, pasaport original si fotocopie, copie de pe extras de cont, sau de pe carte de credit si carnetul international de vaccin contra febrei galbene, care trebuie sa fie datat cu cel putin 10 zile inainte de plecarea in excursie

CONDITII DE INSCRIERE:
- inscrierile incep din momentul lansarii programului, cu plata unui avans min. de 50% din tarif si se incheie la epuizarea locurilor
- diferenta de 50 %, se achita cu min. 30 de zile inainte de data plecarii
- turistul va incheia cu agentia « Contractul de prestari servicii turistice », la care prezentul program este parte

OBSERVATII:
- conducatorul de grup poate modifica programul actiunii in anumite conditii obiective, inclusiv ordinea in care se viziteaza obiectivele turistice
- agentia nu se obliga sa gaseasca partaj persoanelor care calatoresc singure
- agentia nu raspunde in cazul refuzului autoritatilor de la punctele de frontiera de a primi turistul pe teritoriul propriu sau de a-i permite sa paraseasca teritoriul propriu
- prezentarea la aeroport se va face cu doua ore inaintea zborului; agentia nu raspunde in cazul refuzului imbarcarii turistilor ca urmare a intarzierii acestora
- cazarea turistilor, precum si eliberarea camerelor se face in conformitate cu regulile hoteliere specifice fiecarei tari
- clasificarea pe stele a unitatilor de cazare este cea atribuita oficial de ministerul de resort din tarile vizitate si ca atare respecta standardele locale
- distributia camerelor la hoteluri se face de catre receptiile acestora; problemele legate de amplasarea sau aspectul camerei se rezolva de catre turist direct la receptie, asistat de conducatorul de grup
- daca hotelul este schimbat din motive care nu tin de agentie, va fi inlocuit cu un altul de aceeasi categorie, asa cum este precizat in program
- agentia isi rezerva dreptul de a modifica valoarea taxelor de aeroport, in cazul in care valoarea acestora este schimbata de compania aeriana
- in derularea excursiei pot aparea situatii de forta majora precum intarzieri in traficul aerian, schimbari de aeroporturi din ratiuni politice, greve, conditii meteo nefavorabile, etc.; in aceste cazuri agentia se obliga sa depuna eforturi pentru depasirea situatiilor ivite. Totodata, agentia nu poate fi facuta raspunzatoare pentru suportarea unor cheltuieli suplimentare aferente
- asezarea turistilor in autocar se face incepand cu bancheta a doua, in ordinea inscrierilor
- agentia nu-si asuma responsabilitatea in cazul in care anumite obiective nu pot fi realizate din motive independente de aceasta
- conform legilor internationale, doar ghizii locali au dreptul sa ofere servicii in interiorul muzeelor, monumentelor etc. Altfel, ghizii romani vor oferi explicatii turistilor doar in afara obiectivelor turistice. Ghizii locali pot fi angajati contra cost doar cu acordul turistilor interesati de ghidajul acestora
- intrucat programul circuitului include localitati aflate la mare altitudine, inainte de a va inscrie la aceasta excursie, se recomanda consultarea medicului pt. persoanele cu afectiuni cardiace sau cu alte contraindicatii; pentru a evita raul de altitudine se recomanda repaus inainte de a incepe vizitele in zona respectiva, sa se consume ceai din frunze de coca si multe lichide
- apa se bea doar imbuteliata, fructele si legumele trebuie spalate si nu se consuma mancare de la tarabele de pe strada
- pentru zona de jungla se recomanda sa aveti o tinuta adecvata, produse antitintari, pelerina de ploaie, lanterna (lumina se stinge la ora 21:00)
- excursiile optionale se efectueaza la fata locului cu agentii locale; sumele aferente acestor excursii nu se incaseaza in numele si pentru agentia DAL TRAVEL. Tarifele excursiilor optionale pot fi mai mari decat cele ale excursiilor care pot fi achizitionate de la receptia hotelurilor, aceasta datorandu-se faptului ca persoanele participante vor avea la dispozitie un mijloc de transport care ii va duce si ii va aduce la hotelul respectiv, ghidul excursiei si dupa caz un ghid local. In tariful excursiilor optionale nu sunt incluse intrarile la obiectivele turistice vizitate
- agentia nu poate fi facuta raspunzatoare de pierderea bagajelor sau a obiectelor personale (indiferent de cauza)
- in cazul in care turistul intarzie sau renunta la programul stabilit, nu poate avea nici o pretentie privind rambursarea eventualelor despagubiri
- copiii minori pot calatori doar: a) insotiti de ambii parinti; b) insotiti de unul dintre parinti care sa aibe acordul notarial al parintelui care nu calatoreste (sau incredintare prin hotarare judecatoreasca definitiva, certificat de deces); c) insotiti de un adult cu certificat de cazier judiciar in original si acordul notarial al ambilor parinti
- copiii care nu poseda carte de identitate au nevoie de pasaport individual sau trebuie trecuti pe pasaportul parintilor
- va rugam sa va asigurati ca documentele de calatorie, CARTEA DE IDENTITATE sau PASAPORTUL, nu prezinta urme de deterioare a elementelor de siguranta si sunt valabile minim 6 luni de la data terminarii calatorie
- c/v excursiei poate fi achitata si in lei la cursul BNR + 2%, din ziua ultimei plati
- prezentul document constituie anexa la « Contractul de prestari servicii turistice »
  • DAL TRAVEL

  • Contactează firma
    • Tip firmă:
    • Producator
    • Persoană contact:
    • IULIANA BUSA
    • Functia ocupată:
    • AGENT TURISM
    • Adresă:
    • str. geroge enescu nr.33, sector 1
    • Localitate:
    • Bucureşti, Bucuresti
    • Telefoane:
    • 0213.197.062
      0213.197.063
    • Fax:
    • 0213.197.064
    • Website:
    • www.daltravel.ro
http://www.bursa.ro